Top 10 cele mai bune jocuri de societate pentru copii

Top 10 cele mai bune jocuri de societate pentru copii

1 +0200, Wednesday Alina Diana

Sunt perioade în viață când suntem “obligați” să petrecem mai mult timp în case, forțați de vremea rea, de o pandemie sau altă conjunctură. De multe ori statul în casă este asociat cu plictiseala, depresia sau alte stări negative. Dar ar trebui să privim acest timp ca pe unul special, o ocazie bună de a petrece timp de calitate împreună cu cei dragi. Astfel nu va fi un timp pierdut, ci unul câștigat. Jocurile de societate sunt una dintre cele mai bune variante de a petrece timpul în case. Acestea aduc distracție și voie bună, ne conectează unul cu celălalt și ne îmbunătățesc starea de spirit și calitatea vieții. Prin jocurile de societate copiii învață răbdarea, perseverența, munca în echipă, își dezvoltă abilități de gândire strategică, lingvistice, matematice, de comunicare, de memorare, dar învață și să piardă, pentru că în viață nu este vorba doar despre câștig, ci este chiar mai important să știm să gestionăm o pierdere. Dar beneficiul cel mai mare al jocurilor de societate este distracția. Copiii au nevoie de activități distractive, pentru a le capta interesul și a-i focaliza pe ceva benefic pentru ei și pentru a-i ține cât mai departe de ecrane.

Cum alegi un joc de societate pentru copilul tău?

Pe piață se află o gamă largă de jocuri de societate, iar uneori suntem derutați când vine vorba de alegerea lor. Când alegem un joc de societate, ar trebui să ținem cont de câteva criterii , cum ar fi:

  • Vârsta . Dacă nu ținem cont de acest criteriu, s-ar putea să pierdem rapid interesul copilului. Pot fi jocuri foarte frumoase, dar pentru vârste prea mari sau prea mici pentru copilul nostru. El se va plictisi rapid de un joc care nu este pentru vârsta lui, dar acesta poate fi foarte interesant pentru el la vârsta adecvată.
  • Interese . De asemenea este indicat să observăm și interesele copilului, ce îi place și de ce este atras. Unii copii sunt mai strategici, orientați spre partea de gândire logică, matematică, alții preferă jocuri din sfera de comunicare și bazate pe abilități lingvistice, sau sunt unii fascinați de mediul înconjurător, cosmos, planete și alte științe. Dacă ținem cont de interesele celui mic, vom reuși mai ușor să îi captăm atenția.
  • Dificultat e. Este un criteriu de care trebuie ținut cont atunci când alegem un joc de societate pentru copilul nostru. Dacă acesta se simte depășit de dificultatea jocului și nu îl poate înțelege, nu va avea nici o plăcere să se joace. De asemenea, jocurile mult prea simple nu sunt interesante pe termen lung pentru copil.

Idei de jocuri de societate pentru copii

Ținând cont de criteriile de mai sus, iată câteva exemple de jocuri de societate pentru copii, din care poți alege jocul cel mai potrivit pentru cel mic. Vom alcătui un top 10 cele mai frumoase jocuri de societate, pe care le considerăm cele mai atractive, dar care sunt și printre cele mai căutate:

  • 1. Activity
    Caracteristici : Când ne gândim la un joc de societate în ziua de azi, primul care ne vine în minte este celebrul Activity. Acesta este unul dintre cele mai tari board games de pe piață, un joc complex, creativ și de comunicare, care se axează pe o combinație de trei elemente: desen, descriere verbală și mimă. Unul din aceste elemente trebuie folosit pentru a ajuta partenerii să ghicească cuvântul indicat pe cartonaș. Dacă aceștia ghicesc cuvântul în timpul indicat de clepsidră, tu vei înainta pe tabla de joc cu atâtea spații cu cât scrie pe cartonaș. Primul care ajunge la final câștigă. Este un joc distractiv la care se va râde cu lacrimi.
    Specificații: Ediția a doua a jocului conține 440 de cărți cu 2640 de cuvinte, o tablă de joc, o clepsidră, 4 figurine de lemn și un regulament de joc în limba română.
  • 2. Joc Goliath Ronțăilă Țopăilă
    Caracteristici: este unul dintre cele mai distractive jocuri de societate pentru copii, iar momentan este și un joc foarte bine vândut. Iepurașul are o grădină tare frumoasă, în care a plantat morcovi, iar acum stă la pândă ca să nu-i fure cineva morcovii. Dar tu chiar asta trebuie să faci, să reușești să-i furi morcovii iepurașului și să-i pui în coș.
    Specificații: este un joc de atenție, suspans și poate fi jucat de la 4 ani în sus, de 2-4 jucători. Învârte săgeata, culege morcovii și pune-i în coș. Însă fii pe fază! Ronțăilă Țopăilă poate sări oricând. Prinde-l tu și câștigă jocul.
  • 3. Joc de societate IMC Evadarea din Vulcan
    Caracteristici: Eruperea vulcanului se apropie! Așezați pietrele pe vârful vulcanului. Rotiți discurile când vă vine rândul și încercați să creați diferite căi prin care să salvați pietrele. Ghidați toate pietrele spre barca de salvare, înainte de erupția vulcanului. Adună mai multe pietre prețioase decât adversarii tăi.
    Specificații: jocul este recomandat de la 6 ani în sus și conține un vulcan care trebuie asamblat, 20 de pietricele, 4 bărcuțe, accesorii și instrucțiuni.
  • 4. Joc de societate As cu Gura până la Urechi
    Caracteristici: se afla pe lista de jocuri de familie în casă și este un joc foarte distractiv, prin care vei râde cu lacrimi. Jucătorii trebuie să introducă în gură o piesă care îi va împiedica să-și apropie buzele și să vorbească corect. Fiecare jucător alege un cartonaș și încearcă să rostească fraza scrisă pe el. Ceilalți jucători vor încerca să ghicească fraza, până când timpul arătat de cronometru se va scurge.
    Specificații: Va câștiga echipa care adună cele mai multe cartonașe până la sfârșitul jocului. Setul conține cinci piese bucale, un cronometru și o sută de cartonașe față-verso, cu două sute de fraze distractive. Se poate juca cu 2-5 jucători și este recomandat de la 12 ani în sus.
  • 5. Joc Piatnik Saboteur
    Caracteristici: Intră în această lume magică și aventuroasă! Poți fi ori un pitic căutător de aur, ori un Saboteur, care va trebui să-i împiedice pe ceilalți pitici să ajungă la mina de aur. Păstrează misterul cât mai mult posibil, pentru ca ceilalți să nu știe cine e Saboteurul. Căutătorii de aur vor încerca să construiască drumuri până la mina de aur, iar sabotorul se va strădui să-i încurce. Dacă piticii găsesc comoara, ei vor împărții bulgării de aur, iar dacă nu reușesc să ajungă la mina de aur, sabotorul este cel care ia recompensa.
    Specificații : După trei runde, câștigă jucătorul care are cei mai mulți bulgări de aur. Jocul este recomandat copiilor peste 8 ani și poate fi jucat de 3-10 jucători. Setul conține 44 de cărți cu drumuri, 27 de cărți de acțiune, 28 de cărți de aur, 11 cărți de pitici sau sabotori, un regulament de joc.
  • 6. Joc de societate Noris Escape Room Realitatea Virtuală
    Caracteristici: Jucătorii trebuie să formeze echipe și timp de 60 de minute să supraviețuiască celor două jocuri de aventură virtuală: Submarinul și În spatele liniei inamice. Aceștia vor avea la dispoziție mai multe elemente ce îi vor ajuta la rezolvarea jocurilor.
    Specificații: Jocul este în limba română și include: ochelari VR, aplicație gratuită Chrono Decoder, 2×8 cartonașe și instrucțiunile jocului. Este recomandat copiilor peste 16 ani. Se poate juca între 3-5 jucători.
  • 7. Joc Piatnik Tick Tack Bumm Junior
    Caracteristici: este un joc creativ și educațional, de dezvoltare a vocabularului copiilor. Se întoarce o carte cu fața în sus, iar apoi se pornește cronometru. Fiecare jucător trebuie să spună repede un cuvânt în legătură cu desenul, pentru că nu se știe la cine se va detona bomba.
    Specificații: Jocul este în limba română, poate fi jucat între 2-12 jucători cu vârsta recomandată de la 5 ani în sus. Pachetul include 55 de cărți de joc, o bombă de jucărie care ticăie și instrucțiunile jocului.
  • 8. Monopoly junior
    Caracteristici: este unul dintre cele mai cunoscute jocuri de masă pentru copii și are multiple variante de joc prin care copiii învață educație financiară, organizare, negociere, calcule etc. Jucătorii folosesc bani pentru a cumpăra proprietăți din care ulterior pot colecta chirie.
    Specificații: Monopoly Junior este potrivit pentru copii de la 5 ani în sus.
  • 9. Twister
    Caracteristici: este un joc distractiv de jucat cu familia sau prietenii, care te pune la mișcare și la stat în poziții întortocheate. Răsuciți cursorul și așezați-vă cu mâna sau piciorul pe bulina de culoarea indicată. Dacă calci greșit sau te dezechilibrezi, ai ieșit din joc.
    Specificații: Este un joc recomandat de la 6 ani în sus și conține un covoraș cu buline colorate, o ruletă și instrucțiuni.
  • 10. Joc de societate Piatnik Golden Horn
    Caracteristici: Jucătorii vor avea rolul unor negustori bogați din Veneția. Aceștia dețin o flotă formată din 3 corăbii, numite galeșe. Scopul jocului este de a ajunge primul în portul de destinație cu corăbiile, iar pentru aceasta trebuie să se țină cont de vântul favorabil și să se folosească pirateria. Câștigătorul va fi cel care va aduna la sfârșit cel mai mare stoc de mărfuri.
    Specificații: Jocul este recomandat de la 8 ani în sus, se poate juca între 2-4 jucători și conține 12 galeșe și 4 antrepozite cu blazoanele negustorilor, care trebuie asamblate înainte de prima partidă, 90 de cuburi colorate, 15 din fiecare culoare (galben, roz, verde, rosu, portocaliu, albastru), 7 cartonase dreptunghiulare din care se va forma tabla de joc în funcție de numărul de jucători, tabla de joc ce reprezinta traseul maritim între Veneția și Constantinopol, 54 de cărți, 9 din fiecare culoare, un indicator al jucătorului de pornire, care trebuie asamblat înainte de prima partidă, un săculeț din pânză din care veți extrage mărfurile și un regulament de joc.

În calitate de părinte, încearcă să-ți faci timp pentru jocuri de familie, construiește alături de copiii tăi legături puternice, petrece timp de calitate cu ei, de care să își amintească peste ani. De asemenea există și jocuri de societate pentru petreceri, care sunt o modalitate excelentă de a aduna oameni dragi și a te distra împreună cu ei. Orice joc ales va oferi copiilor șansa de a se bucura de timpul petrecut în familie, exersându-și în același timp abilitățile de strategie, logică și memorie.

Sperăm că lista noastră de jocuri de societate v-a fost utilă. Dacă nu ați încercat aceste jocuri, le puteți găsi pe site-ul nostru , unde de asemenea veți găsi și alte jocuri interesante pentru copii sau jucării frumoase pentru cei mici, dar și articole pentru mămici și bebeluși.

Vezi și alte articole recomandate pe blogul nostru:

More articles