Scurt Ghid de bune practici in Online

Scurt Ghid de bune practici in Online

4 +0200, Tuesday Florina

Am fost invitați la un eveniment organizat de ProClick și Google, eveniment dedicat anteprenorilor și celor care se află la început de drum în domeniul vânzărilor online. Ne-am bucurat să putem fi alături de cei care sunt la început de drum si să putem să le povestim despre BestKids.ro , despre cum ne-am început aventura în online și unde am reușit să ajungem după 9 ani. Așa că venim în completare și cu un scurt ghit de bune practici în online.

Cine suntem?

Povestea noastră a început în 2007 când 3 oameni cu inițiativă, într-un apartament de bloc au început să lucreze la un site cu jucării. Eram la început, 2 programatori și un agent de vânzări, iar acela era depozitul, iar marfa se transporta cu o mașină mică. Lucrurile au evoluat mult de atunci. Ne-am mutat într-un depozit mai mare, care pentru câțiva ani a fost un spațiu potrivit, dar curând a devenit neîncăpător și ne-am mutat mai departe în locația în care suntem și acum. 600mp destinați depozitării jucăriilor și accesoriilor, dar și birouri destinate echipei, acum formata din 20 de oameni.

Scurt Ghid de bune practici in Online

În tot acest timp, scopul nostru a fost și este, de a oferi parinților un sprijin real în creșterea copiilor, prin gama largă de produse destinate celor mici. Ne dorim ca prin grijă, respect și siguranță să oferim produse de calitate și suport în dezvoltare.

Anul trecut am simțit însă, că avem nevoie de o schimbare, de o imagine nouă care să ne reprezinte și să se potrivească contextului actual de pe piață. Așa s-a născut ursulețul BestKids, o jucărie plăcută și dorită de fiecare dintre noi, încă din copilărie. E acea jucărie pe care ne-o dorim alături în fiecare moment, cu care povestim atunci când suntem triști, dar și cu care plecăm în cele mai frumoase aventuri. O ținem întotdeauna aproape de noi, în buzunărel și împărtășim cu ea fiecare moment din viața noastră.

Ne-am amintit cu drag, de toată această perioadă de 9 ani, de premiile câștigate și de momentele frumoase petrecute împreună. De concursul de rebranding organizat de ePayment – PayU unde dintr-o joacă am ajuns să câștigăm locul 3, dar și premiul din 2015 oferit de GPeC (competiția magazinelor online) unde am fost recunoscuți ca cel mai bun magazin online din categoria Bebeluși, Copii și Jucării.

Am reușit în toți acești ani să creăm o echipă unită care lucrează din ce în ce mai eficient împreună. Cursuri și traininguri pentru a învăța constant lucruri noi, dar și team-buildinguri anuale. Acum câțiva ani ne-am bucurat de o excursie la mare după ce am reușit să atingem un target de vânzări care până atunci părea imposibil. Așa e la noi, lucrurile frumoase se întâmpla și din joacă. Anul acesta ne-am bucurat de o ieșire la Colibița despre care v-am mai povestit la noi pe blog, dar și de o excursie în afara țării.

Scurt Ghid de bune practici in Online

Și pentru că ne plac numerele, am colectat câteva date interesante despre activitatea noastră în 9 ani de BestKids, cum ar fi peste 20 000 de Cadouri de Crăciun ajunse sub brad.

Scurt Ghid de bune practici in Online

Totodată, în toată această perioadă am reușit să facem fericiți copii și părinți deopotrivă, cu:

  • peste 5000 de păpuși
  • peste 4500 de jucării lego
  • peste 4000 de mașinuțe
  • peste 3500 de jucării de pluș

În toți acești ani am evoluat și am încercat să învățăm din experiență, a noastră și a altora. Credem însă ca a venit momentul să împărtășim din experiența noastră, să ne adresăm celor care se află acum la început de drum și își crează o cale în online.

Care sunt sfaturile noastre?

Primul pas înainte de a începe ceva nou, înainte de a da lansa un proiect e să îți pui câteva întrebări.

  • Care sunt atuurile tale?
  • Ce îți dorești să faci?
  • Care sunt obiectivele tale?
  • Unde îți dorești să ajungi?

Piața din România nu a ajuns încă la maturitate, astfel că se poate intra relativ ușor în orice domeniu, însă asistăm totuși la o așezare a jucătorilor, iar jucătorii noi vor trebui să investească considerabil pentru a avea și rezultate. Fie că ai atuul unui business offline pe care îl cunoști și îl stăpânești, fie ai acces la produse cu potențial pentru piață, fără servicii de calitate , business-ul tău va rămâne anonim.

Alege cu grijă soluția tehnică pentru a îți permite dezvoltarea ulterioară a unor module pe care nu le-ai prevăzut inițial sau nu le-ai folosit până în acel moment. Ține cont de interconectari între aplicații și de automatizarea proceselor. Concret ne referim aici la sincronizarea comenzilor de pe site cu sistemul de facturare și gestiune a stocurilor, cu platformele firmelor de curierat sau feed-urile furnizorilor. Aceste servicii vor trebui cumparate și / sau dezvoltate. Totodată, asigură-te că ai un backup , de preferat zilnic, la baza de date, site, sistem de gestiune sau mailuri, documente și rapoarte. Prima noastră experiență neplăcută a venit după câteva zile de la lansarea în piață, moment în care am pierdut tot ce aveam și am reluat de la zero. Învață din greșelile altora, asigură-te că ai totul pregătit de la început.

Scurt Ghid de bune practici in Online Dezvoltă brandul pas cu pas. Alege un nume potrivit și crează o identitate care să te reprezinte. Găsește diferențiatori în piață, alții decât prețul, servicii pe care concurenții tăi nu vor putea să le copieze ușor. Noi am simțit chiar anul trecut nevoia de un rebranding, și de aici a apărut și ursulețul și povestea lui . Pentru noi, ursulețul înseamnă lucrurile dragi nouă, dezvoltarea copiilor și a părinților, jocul și joaca, iar buzunărelul e comunitatea pe care o creștem continuu în jurul nostru, o comunitate de oameni care împărtășim aceleași nevoi și dorințe – dezvoltarea copiilor.

Comunică cu clienții tăi . Comunică despre produse, despre servicii, cere-le feedback. Cere-ți scuze și remediază orice problemă care intervine de la plasarea comenzii până la confirmarea primirii coletului.

Fii mereu cu un pas înainte!

Participă la evenimente, mai ales pe cele de pe nișa ta, implică-te, informează-te! Cu fiecare ediție GPeC sau TeCOMM învățăm lucruri noi, și venim acasă pregătiți de a pune lucruri în practică, de a ne îmbunătății munca. Fii realist și setează-ți obiective pe care să poți să le atingi. Alocă bugete și urmărește constant dacă și-au îndeplinit obiectivul. Alege în cadrul echipei oameni cu experiență, oameni mai buni ca tine de la care poți învăța. Externalizează serviciile pe care nu le stăpânești, iar astfel îți vei reduce costurile!

Sunt câteva din sfaturile și ideile pe care le-am împărtășit la conferința organizată de ProClick, însă sunt și învățături pe care le-am acumulat pe parcursul anilor și care sperăm să îți fie de folos.

More articles