Ei bine dragele mele mămici …după o lunga perioada am zis ca revin cu continuarea poveștii . A fost perioada mai lunga nu pentru ca nu mi-as fi dorit sa scriu, ci pentru ca rolul de mămica e 24 din 24 de ore … iar perioada colicilor (da, acea perioada minunata care parca nu mai trece) m-a cam ținut ocupată. Daca nu ai citit pana acum Jurnalul unei Mamici gasesti articolele precedente aici .
In continuare cred ca primul trimestru de sarcina a fost cel mai greu de pana acum. Slabisem foarte mult, parca eram o leguma. Nu reuseam sa mananc mai nimic si deja toata lumea era ingrijorata. Fizic si pshic eram terminata. Dupa fiecare ploaie apare soarele și asa a fost si in cazul meu. (mai multe detalii despre primul trimestru aici )
Trimestrul doi a fost un vis, de vis. Mi-a revenit pofta de mâncare și odata cu ea mi-am revenit și eu: ca stare, temperament si incredere in mine.
Nu mai locuiesc in Romania de 3 ani, sunt astfel inscrisa in Anglia la medic. Aici aveam in permanenta o moasa care ma monitoriza de-a lungul sarcinii. Dar ca si orice viitori parinti eram nerabdatori sa aflam sexul copilului. Sincer va spun ca ne doream pentru inceput un baietel (si dupa o perioada sa ii oferim si o fetita 😀 ). Era insa destul de devreme si mai aveam de asteptat cateva saptamani pentru a afla daca vom avea o fetita sau un baietel.
Intamplarea face ca aveam programat un concediu in tara, si fara sa mai stam pe ganduri am hotarat sa facem programare la un cabinet particular. Zis si facut. Emotii, intrebari, toate se aflau in mintea mea. Oare cum va fi? Am mers cu sotul la ecograf si atunci am aflat. In sfarsit asteptarea a luat sfarsit. Stiam ca avem un copil activ – de la cum dadea din picioruse – dar acum aflasem ca vom avea o fetita. Nu am fost deloc suparati, ba chiar cei mai fericiti, pentru ca deja ne imaginam o micuta frumoasa, blonduta si cu ochi albastrii. Deja vedem imaginea perfecta: noi doua impreuna, in rochite frumoase si asortate.
Burtica mea începea sa prindă forme iar prințesa ce era in burtica începea sa se miște. Când am simțit-o prima data parca a fost de vis, nu îmi venea sa cred, mi-au dat lacrimile de fericire . E un sentiment unic care nu are termen de comparație . Zi de zi stăteam întinsa, nemișcată, ca o pot simti mai bine pe ea. Pe măsura ce a crescut se putea vedea cum făcea valuri in burtica mea. Era o fetița puternica și fără stare. In fiecare zi îmi filmam burtica și mișcările ei ca sa văd cum evoluează.
Ei bine dragi mămici sau viitoare mămici, cam atât pentru moment. Ca doar atât îmi permite timpul ….deși as putea sa povestesc despre asta toată ziua.
Voi, mamici, cum ati primit vestea cu privire la sexul copilului?
(Articol publicat la noi pe site de o mamica dornica sa isi impartaseasca povestea cu noi)
