Ne place să călătorim, dar siguranța copiilor ar trebui să fie prioritară pentru noi, părinții. Scaunele auto pot salva viețile copiilor noștri în cazul unor accidente, chiar minore. Mulți părinți nu cunosc însă legislația actuală privind transportul copiilor și uneori neglijează intenționat acest aspect. Întrebările părinților sunt de obicei legate de scaunele auto și vârsta până la care acestea trebuie folosite.
Iată ce spune legislația în vigoare, actualizata in anul 2015 (Articolul 97 modificat prin HG 11/2015):
– Copiii în vârstă de până la 3 ani pot fi transportați doar în autovehicule echipate cu sisteme de siguranță (scaun special pentru copii, omologat, împreuna cu centurile acestuia), excepție făcând transportul public și taxiurile, atunci când cei mici sunt supravegheați de o altă persoană.
– Copiii trebuie așezați în mașină în funcție de înălțime. Astfel, potrivit noii legi, copiii de până la 1,35 m nu mai pot fi transportați decât în scaune speciale, pe bancheta din spate sau pe scaunul din față, doar dacă este dezactivat airbagul frontal corespunzător locului, iar în acest caz, scaunul trebuie orientat invers față de direcția de mers.
– Copiii mai înalți de 1,35 m pot călători și pe bancheta din fața, dacă au centura de siguranță pentru adulți pusă și aceasta nu trece peste zona gâtului și a feței, sau pot călători pe scaunul din spate dacă sunt fixați sau prinși într-un dispozitiv de fixare în scaun pentru copii.
– Există o excepție, și anume cei mici pot fi transportați fără scaun și fără centură auto doar dacă sunt scutiți de medic pe motiv medical grav (dovada acestei scutiri trebuie să fie pusă la dispoziția polițistului, la cerere); în această situație, copiii trebuie transportați doar pe scaunele din spate și, dacă au mai puțin de 3 ani, trebuie să fie supravegheați de o altă persoană în afară de șofer.
– Scaunele auto trebuie să fie omologate, conform legii, prin urmare verificați daca modelul dorit de dumneavoastră are eticheta portocalie, care include toate informațiile referitoare la grupa de greutate pentru care e omologat, standardul ECE.R44/04, numărul de lot al produsului și codul țării în care s-a făcut omologarea.
– Centura de siguranță trebuie utilizată pe toate locurile echipate cu sistem de siguranță (inclusiv pe locurile din spate).
Șoferii care nu respectă legislația privind transportul copiilor în mașină sunt pasibili de amenzi usturătoare.
Există 2 norme universale de omologare scaune auto: ECE R44/4 si ECE R129 (cunoscut sub numele de i-Size , normă introdusă în anul 2014).
Scaunele auto cu standart ECE R129 (i-Size) pot fi montate pe majoritatea sistemelor ISOFIX oferind un suport crescut gâtului și capului copilului și o protecție mai mare la impactul lateral în caz de accident. Copiii așezați în scaune auto i-Size pot călători cu spatele în direcția sensului de deplasare a mașinii până la o vârstă mai mare, respectiv 15 luni. Diferența față de standardul ECE R44/4 constă în faptul că se clasifică în funcție de înalțime și dimensiuni și nu în funcție de greutatea copilului.
Dispozitivele de fixare în scaun pentru copii, potrivit normei ECE R44/4, se clasifică în 5 grupe:
a. Grupa 0 – pentru copii cu greutatea mai mică de 10 kg
b. Grupa 0+ – pentru copii cu greutatea mai mică de 13 kg
c. Grupa I – pentru copii cu greutatea între 9 și 18 kg
a. Grupa II – pentru copii cu greutatea între 15 și 25 kg
a. Grupa III – pentru copii cu greutatea între 22 și 36 kg
După norma ECE R129 (i-Size), avem următoarea clasificare:
a. i-Size Baby – Nou născut până la 85 cm (0 luni până la 15 sau 18 luni)
b. i-Size Baby and Toddler – Nou născut până la 105 cm (0 luni până la 4 ani)
c. i-Size Toddler and Child – 61 cm până la 105 cm (15 luni până la 4 ani)
d. i-Size Child – 100 cm până la 135 cm (4 ani până la 12 ani)
Bebelușii pot fi transportați în scoica auto .
Atunci când copilul poate sta în șezut nesusținut se poate face trecerea către un scaun din grupa următoare .
Scaunele auto cu centură de siguranță proprie pot fi folosite până când copilul atinge greutatea de 25 kg. Peste această greutate se recomandă folosirea unui scaun înălțător , fixat în centurile de siguranță ale mașinii.
Interesant este că acum există pe piață atât de multe variante de scaune auto, combinând grupe de greutăți diferite ale copilului, unele dintre acestea extrem de practice, care pot fi folosite din prima zi de viață și până atunci când copilul atinge greutatea de 36 kg. Un astfel de scaun, deși puțin mai scump ca și celelalte variante, te scutește de schimbarea lui odată cu creșterea bebelușului. Mai jos aveți două exemple de astfel de scaune.
https://www.bestkids.ro/p-50087-scaun-auto-allegra-rotativ-cu-isofix-0_36-kg.aspx
https://www.bestkids.ro/p-50086-scaun-auto-cressida-cu-isofix-0_36-kg.aspx
Un alt model de scaun interesant, o inovație în acest domeniu, este și acest rucsac acceptat ca și bagaj de mână în avion și care se transformă în înălțător auto pentru mașină. Este extrem de util atunci când călătorim cu avionul, dar avem și mașină închiriată la destinație.
https://www.bestkids.ro/p-33234-scaun-inaltator-boostapak-roz-22_36-kg.aspx
Alte modele de scaune gasiti aici . În funcție de bugetul alocat, vârsta/greutatea copilului, puteti alege să călătoriți în siguranță cu copilul dumneavoastră, folosind un scaun auto omologat. Drumuri bune!