Trusoul Bebelușului

Trusoul Bebelușului

2 +0300, Thursday Alina Diana

Aproape orice părinte îşi doreşte să aibă temele facute atunci când se naşte bebeluşul. Adevărul este însă că niciodată nu vom fi în totalitate pregătiţi pentru ceea ce va urma. În ziua de azi, în viața plină pe care o ducem, avem nevoie de simplitate, organizare cât mai bună şi eficientă. Părinţii cu mai mulţi copii pot trăi experienţe complet diferite cu fiecare în parte. La primul copil ne dorim să atingem perfecţiunea, să avem totul pregătit, să nu fie ceva care să ne lipsească atunci când se naşte micuţul.

Din această dorinţă de a fi cât mai bine pregătiţi, dar şi din lipsa experienţei, mulţi dintre noi avem tendinţa de a cumpăra cam tot ce am auzit că ne-ar putea fi de folos. Ne aglomerăm aşadar locuinţa cu o grămadă de lucruşoare, însă multe dintre ele ajung să nu fie niciodată folosite, fie pentru că nu am avut pur şi simplu nevoie de ele, sau pentru că timpul trece prea repede şi bebeluşul creşte într-un ritm neaşteptat.

După experiența cu primul născut, la al doilea copil ne dăm seama că lucrurile ar putea fi mult mai simple. Ne organizăm altfel, mai eficient şi nu mai cumpărăm decât ceea ce este cu adevărat util, adaptându-ne pe parcurs nevoilor bebeluşului.

În speranţa optimizării unei liste privind trusoul bebeluşului, am vrea să venim în ajutorul tinerilor părinţi cu câteva informaţii şi sfaturi utile, astfel încât ceea ce cumpărăm să fie şi ceea ce avem cu adevărat nevoie:

Camera copilului

Multe familii aleg să pregătească camera micuţului înainte de venirea pe lume a acestuia. Însă nu este cu adevarat necesar ca bebeluşul să aibă o camera separată încă de când se naşte. Un pătuţ cu măsuţă de înfăşat şi un dulăpior pentru hăinuţe sunt suficiente pentru început. Multe familii aleg co-sleepingul. Si în acest caz ar putea avea nevoie de un pătuţ sau un ţarc, unde îl mai pot lăsa până când pregătesc masa micuţului, dacă acesta nu este alăptat la sân. Dacă nu avem o măsuţă de înfăşat, putem schimba copilul pe pat, pe o salteluţă impermeabilă de unică folosinţă. La nou-născuţi nu se recomandă folosirea pernelor. O păturică de interior, un cearşaf şi o salteluţă specială care să reţină umididatea sunt suficiente pentru pătuţ.

Tot în camera copilului sau într-un spaţiu deschis (bucătărie, living) se poate pune un leagăn sau un balansoar . Nu este indispensabil, însă unii bebeluşi se liniştesc de la legănat şi adorm mai uşor. Este şi un loc sigur unde putem lăsa copilaşul câteva minute până pregătim ceva de mâncare, facem curăţenie etc. Atenţie însă să fie fixat în centuri de siguranţă.

Igienă

În primele zile de viaţă nou-născutul nu face baie propriu-zis. Se spune că până când cade buricul nu are voie să fie acoperit cu apă. Putem achiziţiona o cădiţă pentru bebeluşi, mai mare, care să se folosească şi când bebeluşul mai creşte, iar în cădiţă se fixează un suport din burete pentru bebeluşi sau un prosopel pe care aşezăm micuţul. Unii copii pot fi alergici la diferite loţiuni sau uleiuri. Este suficient să avem un gel special pentru bebeluşi cu care să-l spălăm din cap până în picioare. Restul produselor sunt opţionale.

Când sosim acasă cu nou-născutul, va trebui să facem toaleta buricului până când acesta cade. Avem nevoie de comprese sterile şi alcool medicinal. Faţa bebeluşului se curăță cu ser fiziologic. Pentru funduleţ recomandăm să nu cumpăraţi prea multe creme, din dorinţa de a le încerca pe toate. Crema Petrini preparată în farmacii funcţionează excelent în majoritatea cazurilor, având şi un preţ rezonabil. Dacă totuşi vreţi să alternaţi, puteţi cumpăra şi un flacon de Bephanten. Atenţie la şerveţele umede, unii copii nu le suportă şi fac iritaţii chiar de la acestea. Pentru funduleţul iritat al bebeluşului se pot folosi nişte dischete demachiante mari pe care le umezim cu apă. Folosiţi cât mai puţine produse cosmetice pe pielea sensibilă a bebeluşului.

Puteţi achiziţiona un pachet de scutece de unică folosinţă , dar nu va faceţi provizii prea mari, deoarece bebeluşul creşte foarte repede şi va avea nevoie de alt număr la scutece. Unele mămici preferă scutecele textile. Acest tip de scutece nu se potriveşte în general persoanelor mobile, care călătoresc mult, deoarece sunt mai greu de întreţinut.

Mulţi părinţi cumpără diverse medicamente, aspiratoare nazale etc înainte de naştere, însă sunt copii care nu se îmbolnăvesc, iar produsele sunt cumpărate inutil. Ar fi de preferat să aşteptaţi cu acestea până în momentul în care va fi cu adevărat nevoie, deoarece medicul vă va spune exact ce să luaţi. Pot fi utile trusele care conţin termometru, aspirator nazal, suzetă pentru administrarea medicamentelor sau alte accesorii.

Hrana

OMS recomandă alăptarea copilului în primele luni de viaţă, până la vârsta de doi ani. De aceea nu este indicat să ne facem dinainte stoc de cutii cu lapte praf. Dacă avem în casă lapte praf, tentaţia de a-l folosi este mare, mai ales când bebeluşul plânge. Dacă nu avem lapte praf, cu siguranţă vom pune copilul la sân de câte ori este nevoie, iar producţia de lapte se va regla în raport cu necesităţile sugarului. Dacă nu suntem siguri că nou-născutul mănâncă suficient, putem achiziţiona un cântar pentru bebeluşi. Totuşi nu ar trebui să devină o obsesie cântăritul copilului. O mămică relaxată va produce suficient lapte pentru bebe. Pentru mămicile care alăptează, biberoanele , sterilizatoarele şi pompa de sân sunt opţionale. Dacă totuşi din diverse motive nu reuşim să alăptăm sau nu ne dorim acest lucru, putem lua una-două cutii de lapte praf, câteva biberoane şi un sterilizator sau o soluţie în care se sterilizează suzetele şi biberoanele la rece.

Îmbrăcămintea

Bebeluşii cresc extrem de repede. De aceea nu are sens să cumpărăm hăinuţe prea multe de la început. Dacă are un frate mai mare sau un verișor, cu siguranţă va avea ce să folosească în primele luni de viaţă. Dacă nu, putem cumpăra haine strict pentru sezonul în care se naşte. Oricum va primi şi cadouri multe, printre care hăinuţe şi jucării. Nu este necesară purtarea căciuliței în casă, doar afară, în sezonul rece. Pregătiţi hăinuţele din timp, spălaţi-le şi dacă sunt noi şi călcaţi-le măcar la început. Ulterior nu trebuie neapărat călcate. Puteţi cumpăra un detergent de haine special pentru copii cu care să spălaţi hăinuţele în primele luni de viaţă.

Transportul bebelușului

Nou-născutul se aşează doar la orizontală în primele zile de viaţă, în landoul căruciorului sau în scoică, dacă este transportat în maşină. Recomandăm achiziţionarea unui cărucior cu scoică auto detaşabilă. Scoica va fi unul dintre cele mai utilizate produse de transport în primul an de viaţă. Se poate aduce în casă, când avem diverse treburi, se poate pune şi pe cărucior sau în maşină când plecăm la plimbare. Landoul nu are o perioadă foarte lungă de utilizare, doar o lună-două, după care este mai practică scoica. De aceea este opţional dacă achiziţionăm sau nu cărucior cu landou. Doar cadrul şi scoica auto ar putea fi suficiente, iar după vârsta de un an, un cărucior sport uşor.

În ziua de azi este recomandat ca mămicile să probeze şi un sistem de purtare ergonomic , deoarece nicăieri nu îi este mai bine bebeluşului decât lângă inima mamei. Aici fiecare alege în funcţie de ce i se potriveşte mai bine, însă mare atenţie ca marsupiul să fie ergonomic (picioarele copilaşului să stea în forma literei M, să NU fie atârnat în chiloţelul marsupiului).

Cam acestea ar fi lucruşoarele de care are nevoie un bebeluş imediat după naştere. Bineînţeles că lista poate fi personalizată de fiecare în parte.

Trusoul bebelușului:

– pătuţ cu măsuţă de înfăşat
– salteluţe impermeabile de unică folosinţă
– 2 cearşafuri
– 2 păturici pentru interior
– o păturică mai groasă pentru exterior
– leagăn/balansoar – opţional
– cădiţă
– suport din burete pentru cădiţă
– gel special pentru bebeluşi
– 2 prosoape
– comprese sterile
– alcool medicinal
– ser fiziologic
– cremă Petrini
– şerveţele umede – opţional (puteţi folosi doar niște dischete demachiante umezite cu apă)
– scutece de unică folosinţă
– forfecuţă de unghii pentru copii
– trusă cu termometru, aspiratol nazal, suzetă pentru medicamente
– cântar pentru bebeluşi
– 3-4 body-uri cu mânecă lungă sau scurtă în funcţie de sezon
– 3-4 pantalonaşi lungi sau trei sfert în funcţie de sezon
– 2-3 salopete cu grosime în funcţie de sezon
– o salopetă cu glugă groasă pentru iarnă (dacă bebe se naşte iarna)
– 2 căciuliţe cu grosime în funcţie de sezon
– 3-4 perechi de șosetute
– cărucior cu scoică auto
– sistem de purtare ergonomic

More articles