Întotdeauna au existat situații dificile, războaie, epidemii, dar generația noastră și probabil nici cea a părinților noștri nu au cunoscut astfel de vremuri grele. Acum, în anul 2020, ne-am trezit peste noapte, confruntându-ne cu pandemia de Coronavirus. Un virus nou, imprevizibil, a ajuns să cuprindă întregul glob. Oamenii au trecut prin sentimente diverse, de la panică, frică, incertitudine, până la nepăsare. Îngrădirea anumitor drepturi și libertăți a transformat mulți oameni în rebeli, care nu mai vor să creadă într-un sistem care nu funcționează cum ar trebui. Ne-am împărțit în două categorii și fiecare crede ca are anumite drepturi care îi sunt încălcate.
Cei mai precauți, care probabil au o teamă motivată de anumite circumstanțe, ar dori să fie protejați și chiar văd măsurile care se iau foarte bune, pe când scepticii consideră că viața trebuie trăită fără îngrădiri și că libertatea lor este cea mai importantă. Este o bătălie între drepturile omului și până la urmă nu știm unde este calea de mijloc, linia aceea fină pe care trebuie să o trasăm ca să nu încălcăm drepturile nimănui.
În câteva zile elevii vor începe școala, după o absență fizică de peste 6 luni. Acum ne vom confrunta probabil cu cele mai grele decizii care vor trebui luate intr-o Românie imperfectă, într-un sistem cu multe lipsuri. Din păcate nu ne putem compara cu alte țări, oricât am vrea, ne putem doar orienta cum procedează alții. Însă sistemele sunt atât de diferite, încât o decizie bună într-o țară dezvoltată, ar putea fi fatală în România. Deschiderea școlilor se consideră necesară, pentru că izolarea accentuată a copiilor ar putea dăuna grav dezvoltării lor psihologice. Am fost învățați toată viața cum să trăim într-o societate, în colectivitate. Toate deprinderile noastre sunt formate pentru a fi sociabili, aproape de comunitate și unii de alții. Totuși această pandemie a schimbat peste noapte lucrurile, iar măsura cea mai importantă de a opri evoluția ei este chiar distanțarea socială. Cum facem însă acest lucru, fără să ne afecteze sănătatea psihică și fizică? Cum explicăm unor copii că nu au voie să se joace unii cu alții, să împartă jucării, să se atingă, să se îmbrațișeze? Dacă la adulți poate fi mai ușor, la copii este extrem de greu, chiar imposibil să se poată proteja singuri. Anumite cercetări arată că, în timpul în care au fost nevoiți să stea în casă și să participe la lecțiile online fiindcă școlile au fost închise, principala stare resimțită negativ de copii a fost plictiseala, dar și oboseala, tristețea, furia sau singurătatea. Este pregătită școala românească pentru lecții online? 250.000 de copii au nevoie de echipamente pentru a putea să facă educație online. În acest sens, Guvernul României a suplimentat bugetul Ministerului Educaţiei cu 150 de milioane de lei pentru achiziția de tablete conectate la internet pentru copiii din mediile defavorizate. Deocamdată însă, după spusele ministrului Educației, procesul este în faza de achiziție, dar Monica Anisie dă asigurări că cele 250.000 de tablete vor ajunge până pe 14 septembrie la copii. Așadar ce ne așteaptă odată cu începutul școlii? Nimeni nu știe, dar lucrurile nu par să meargă înspre bine.
Școlile încearcă să ia măsurile necesare pentru a menține copiii în siguranță. Cu toate acestea, numărul elevilor în clasele din România este foarte mare, în jur de 30. Școlile de la oraș abia fac față cu sălile de clasă existente. Săpunul și hârtia igienică nu au fost niciodată suficiente. Condițiile sanitare în unitățile școlare din România lasă mult de dorit, datele publice oficiale arată că 30% dintre unitățile școlare din România nu dispun de grupuri sanitare în incinta școlii. Cum ne adaptăm situației actuale? Sunt multe întrebări fără răspuns. Pe lângă acestea, sunt și grupurile de părinți, unii revoltați de-a dreptul că școala începe, iar copiii sunt expuși unor riscuri mari, care doresc să se asigure toate măsurile pentru a menține siguranța copiilor, și alții care nu vor ca vreun drept al copilului să fie îngrădit și refuză până și purtarea măștii în sălile de clasă. Mai sunt și cei care nu au ce face cu copiii, pentru că sunt obligați să muncească și nu își mai permit să țină copiii acasă, așadar își asumă riscurile îmbolnăvirii, fără să dorească neaparat asta, doar că nu au altă soluție. Cum aducem acești părinți la un numitor comun? Care este soluția optimă? Sunt plusuri și minusuri orice alegere am face.
Cu toate aceste așteptări și realități legate de învățământul românesc, vrem să abordăm începerea noului an școlar cu optimism și încredere, care ar trebui insuflate și micuților noștri. Iar măsurile de protecție pe care ne străduim să-i învățăm, să fie și o lecție de responsabilitate și solidaritate. Numai așa vom reuși. Uniți și împreună!